Un simplu infinit
Când soarele se aruncă-n valuri,
Când e prea cald pentru a fi zi,
Îngheață in larg și se topesc pe maluri,
Nemaiîntâlnitele iubiri.
Dospesc sub pleoape străluciri de lacrimi,
Promisiuni de reveniri,
Priviri de sare, ostenite,
Când El albastru,
Când Ea cuminte,
Ca-ntr-o poveste de argint.
El o cuprinde, și-i șoptește,
Că slovele ce i le-a scris
Sunt gânduri, ce-au sosit în taină,
Nevinovate și fierbinți.
Ea râde sprinten și-l privește,
Pășind pe nori de catifea,
Iar marea, în cioburi destrămată,
Spre cer, în valuri se scurgea.
Din păru-i lung, curgeau alene
Cometele, ce se-adunau
În palma lui mângâietoare,
În dulci săruturi explodau,
Și mii de raze luminoase,
Un soare somnoros, trezeau.
Ei fug, ținându-se de mână.
Sclipiri de zi se-ntrezăresc!
Știau ca solii de lumină
În umbre gri îi dezvelesc!
În găuri negre să se-ascundă?
În stele albe, care cad
De-atâtea visuri îndrăznețe
Și dorințe care ard?
Zadarnică era încercarea,
Eternul le era sortit!
Căci El e o simplă umbră albastră,
Iar Ea,
Un simplu infinit…
Andra Arsene
Andra 